Nu vreau sa las blogul sa moara:)) Ii prelungesc agonia...
Recunosc ca nu prea ma mai atrage nimic inspre coltul asta de net. Nu cred ca e twitterul de vina. Nu abuzez de ciripit. Nu cred ca e nici facebook-ul pentru ca acolo prefer sa citesc ce zic tot felul de oameni interesanti si rar mai contribui si eu cu ceva.
De multe ori ma surprind gandindu-ma "asta ar merge pe blog" sau "sa nu uit sa povestesc asta". Si totusi nu mai scriu.
Posibil sa fie vina dragului meu blog cu povesti pentru copii care in curand implineste un an- exact perioada de cand chiulesc de pe aici.
Cand dau peste cate un blog bine scris parca ma mananca degetele sa ma reapuc. Ieri i-am facut blog unei prietene si a fost tare placut sentimentul ala de inceput. Poate daca m-as muta in casa noua as fi mai motivata sa reiau zapacelile personale. Ablog-ul asta nu a evoluat deloc si-l gasesc din ce in ce mai primitiv. Pentru un om care e dependent de uleiuri parfumate si tot felul de briz-brizuri care il ajuta sa intre in starea necesara pentru a scrie...cred ca e destul de important sa se mute sau sa-si renoveze cocioaba daca observa ca pierde prea multe nopti in oras si uita sa mai vina acasa.

Pentru ca postul asta sa nu fie complet inutil ii voi raspunde Oanei la leapsa:
Iata trei lucruri pe carear fi bine sa le stii despre mine inainte de a ma invita la o cafea:
1. Fumez. Mult. Nu pot sa ma bucur de cafea sau ceai fara sa fumez si nu-mi place sa inghet in fata unei cafenele de nefumatori.
2. Cafeaua e prilej de sporovaiala pentru mine. Daca nu esti comunicativ(a) o sa ma apuc sa vorbesc. Mult. Despre Iris, povesti pentru copii, carti, trasee montane. O sa ma simt prost ca vorbesc atat asa ca daca nu ai nimic sa-mi spui sau nu esti interesat(a) de ce-mi trece prin cap, de ce m-ai invitat la o cafea?
3. Reactionez imprevizibil si in general urat daca spui ceva nepotrivit in legatura cu Iris sau Cristi Minculescu. Daca nu iti plac Iris si nu ai chef de predici interminabile...renunta la subiectul asta.
Bonus: Imi place cafeaua cu scortisoara dar nu o refuz nici pe cea cu menta. Nu-mi plac locurile de fite. Mi-e rau de la esspresso-ul pe care trebuie sa il bei cu sticla de apa langa tine. Nu-mi place cafeaua ca o criza de sciatica. Imi place cafeaua care ma mangaie si imi provoaca atat de multa placere incat ma convinge ca merita sa fiu in priza.

Fratilor cred ca ne aflam in mijlocul campaniai "Nu va plangeti!".
Daca ieri ma minunam cum legea din Romania incearca sa inchida gura omuletilor din online si sa-i determine sa o lase mai moale cu injuraturile la adresa "mai marilor", azi am ramas stupefiata cautand informatii despre europarlamentare(la scoala ni s-a cerut sa facem o campanie de promovare a participarii la alegerile astea in mediul rural- m-am trezit incompetenta si total pe dinafara subiectului)

Ia uitati si voi ce scrie pe site-u' unde chipurile ar trebui sa fim convinsi sa mergem la vot pentru europarlamentare:
"Deputaţii aleşi în PE vor trasa viitorul Europei pentru următorii 5 ani. Alegeţi-vă Europa pe care o doriţi! Dacă nu votaţi, nu vă plângeţi!"

Ei cum ar fi sa tapetam satele Romaniei cu mesajul asta:"Daca nu votati, nu va plangeti!" Mai e si exclamativ. Deci, da?!

Cum sa nu ma plang?! Nu am ce sa aleg! De-asta nu votez niciodata! Pe cine sa votez?! Daca votez in alb ma ia cineva in seama?! Intelege cineva mesajul?! O sa se nasca brusc politicieni mai capabili, o sa moara toti comunistii si o s-o luam in sfarsit de la zero?!O sa ne lase EBA in pace?! N-o sa ne mai prosteasca Basescu?!

Auzi domne sa nu ma plang...Cum vine asta?! Scrie pe undeva prin constitutie ca daca nu votezi nu mai ai dreptul sa te plangi? Nu m-ar mira daca s-ar hotari cineva sa treaca treaba asta in cartulie...ca prea sunt incomodati de vaicarelile noastre.

Tot de pe site-u' cu pricina:
"Voturile sale(n.a. ale lu' europarlamentaru') conturează legislaţia finală a UE care vă influenţează viaţa de zi cu zi, fie că este vorba de alimentele din farfuria dvs., de costul unui cărucior de cumpărături, de calitatea aerului pe care îl respiraţi sau de siguranţa jucăriilor copiilor dvs."

Deci tarane! Daca nu o votezi pe EBA, copilu tau o sa se inece cu jucariile si o sa moara, vacile o sa respire aer poluat si n-o sa mai dea lapte, totul o sa se scumpeasca si mancarea din strachina ta n-o sa mai aiba gustul de pe vremuri.

De la aceiasi destepti:
"Mai mult decât atât, nu vă costă nimic!"

Maaama! Deci daca e gratis vreau sa votez chiar de mai multe ori. Sunt sigura ca se poate, doar e superoferta.

Si acum urmeaza fraza care mi-a pus capac si m-a speriat de tot:
"Europa ne priveşte pe toţi, chiar şi atunci când nu ne dăm seama! Datorită Uniunii Europene, putem acum circula, studia sau munci uşor în străinătate"

Cum ma ne priveste pe toti chiar si atunci cand nu ne dam seama?! HUOOOOO! Bai ALFA+ care ai redactat minunatiile astea de motive pentru care eu ar trebui sa votez...am impresia ca ai ajuns din greseala in biroul ala si vocatia ta era de cel mult un epsilon amarat!
Hai dragilor si dragelor sa facem ode Uniunii Europene...Baseeeescu....Uniuneaaaaa....EeeeBA! Manutele sus si acolo in fund!

Mi-e sila!
Cum e posibil sa existe asemenea mesaje?! Cum e posibil ca cineva sa-si inchipuie ca are public pentru asa ceva? Cat de prosti ne cred?

Ca sa nu mai zic de:
"Iubiţi Uniunea Europeană? O urâţi? Aveţi înclinaţii de dreapta? Sau de stânga? Există o problemă care vă interesează în mod deosebit? Sunt schimbări pe care doriţi să le vedeţi? Măsuri care nu mai pot aştepta? Investiţii care trebuie realizate? Alegeţi deputaţii europeni care vă împărtăşesc viziunea şi toate dorinţele dvs. pot deveni realitate. Aceasta este democraţia."

Scribu s-a gandit la toate. Are texte si pentru xenofobi, nationalisti, crestini extremisti. Visele voastre pot deveni realitate! Urati tiganii, evreii, negrii si vreti sa dam bacu la religie? Nici o problema alegeti-va europarlamentarul si UIE se va pune pe deportat :)))))))

"Veniţi la vot! Nu durează decât câteva minute! "
Va rugaaaam! Hai va rugaaaam votati! Nu vrem sa credeti ca va spalam pe creier cu forta. Vrem sa aveti impresia ca e alegerea voastra! Hai ca dureaza doar cateva minute, nu doare, e gratis...

Poza din Iasiplus

În ultima vreme scriu scurt, plictisitor, fără sclipici, fără paragrafele monstru de altă dată. Nu, n-am avut vreo revelaţie în privinţa scrisului, nu m-am hotărât să schimb nimic ci nu mai am timp de nimic.
Licenta care numara la ora actuala aproape 9 pagini(panică), proiectele insipide de la facultate, prezenţa obligatorie, lipsa totală de chef şi dorul constant de ducă, un proces de reporting lung şi anevois, mă împiedică să populez blogul ăsta cum se cuvine. Mă ocup însă de blogul pentru copii(care merge neaşteptat de bine), dezamăgirile parcă dor mai rău când eşti mic aşa că nu-mi pot permite să renunţ.

Asta nu înseamnă însă că ţeapa cu AC/ DC nu e o dezamăgire colosală şi că emisiune lui Cioceanu de la City FM nu e un cuţit răsucit în rană(it s a long way to the top if you wanna rock and roll). Schimb subiectul că iar mă enervez.

Aţi văzut meciul genial de aseară? Am jucat la pariuri. Prosteşte. Am zis că o să fie 1-0 la pauză pentru Chelsea şi în prima repriză Liverpool au cam făcut legea. La cât de spectaculos a fost meciul nici măcar n-am putut să mă oftic. A fost bestial! Mai tare decât finala Champions League de anul trecut.. Comentatorii aveau mare dreptate: chelsea şi liverpool ar fi trebuit să se califice amândouă şi să se lupte cu Barcelona.
Ce fotbal.

Încă una şi mă duc!
În parcul Mihai Eminescu(Lia Manoliu, Riviera) a apărut o mini sală de fitness în aer liber, în apropierea meselor de şah şi table. Aparatele arată foarte bine, aerul miroase a flori şi până acum nu am văzut aglomeraţie.
Diseară mă duc să fac sport în parc. De-abia aştept. Poate revin cu poze:)

Cele bune!

E ceva tare în neregulă cu lumea asta. Televizoarele urlă la noi ca apucatele despre alegerile din PNL, despre câteva omoruri, trei magde ciumac şi 2 hăhăieli ale lui Băsescu şi între timp ne fuge pământul de sub picioare fără să ştim, că deh dacă nu se anunţă la televizor înseamnă că nu se întâmplă.

România ia cel mai mare împrumut din istoria ei şi subiectul abia dacă e dezbătut.
În Franţa sute de mii de oameni au ieşit în stradă şi televiziunile noastre au rămas mute.
Protestatarii s-au opus legii conform căreia angajatorii îşi pot concedia angajaţii cu vârsta mai jos de 26 de ani fără să fie nevoiţi să le ofere explicaţii sau măcar avertismente din timp.
Ieri în Fraţa au avut loc greve în toate domeniile pentru a protesta împotriva politicilor economice ale lui Sarkozy.
Acolo cum de ies oamenii în stradă? Cum de merg oamenii la vot şi schimbă ceva? Cum de francezii au avut tupeul să spună NU Constituţiei Europene?
Cum de studentii francezi şi lectorii au protestat violent împotriva reformei educaţionale şi noi permitem unei aiurite să-şi bată joc şi de ce-a mai rămas din sistemul nostru de învăţământ?! Ne facem că plouă în timp ce o lăsăm să se joace cu generaţii întregi, cu sănătatea şi cu viitorul lor?!

Suntem prostiţi pe faţă şi nu ne pasă. O naţie de adormiţi amnezici al căror singur ideal e burta plină.
Suntem buni la discriminări, suntem buni la rasism, suntem buni la victimizat şi aruncat vina pe alţii, suntem buni la blestemat caprele vecinilor, dar nu suntem buni când vine vorba de a ne decide viitorul, de a schimba ceva.

Dacă teoriile conspiraţioniste sunt pe bune, da "the new world order" va veni oricum. Suntem totuşi o naţie de penibili pentru că nu încercăm măcar să ne împotrivim. Francezii ies în stradă, se agită, se gândesc la ce-i aşteaptă, noi dormim în faţa OTV-ului, după ce ne-am făcut plinurile la hypermarket, după ce i-am înjurat bine pe ţigani şi pe unguri, după ce ne-am simţit superiori, ospitalieri şi inventivi în faţa a măcar un om, fără să ne pese că totul se duce de râpă, că permitem unor retardaţi să facă ce vor cu ţara asta, cu telefoanele noastre, cu banii noştrii...

Suntem totuşi foarte cocşi când vine vorba de operaţia lui Minculescu. Ni s-au luat din buzunar 47.000 de euro pentru un necunoscut, copiii mor prin spitale, nimeni nu ne ajută, suntem ai nimănui şi ministrul sănătăţii e fan Iris...
Da că luăm cel mai mare împrumut din istoria României nu vă apasă? Nu realizaţi că şi dacă o să ajungem să mergem din nou la piaţă, să stăm la cozi, să nu avem bani să le plătim fondul şcolii copiilor, să nu avem bani de haine noi de Paşte, de miel, de portocale, împrumutul ăsta tot o să-l trebuiască să-l plătim?!!!

Amnezicilor! Aţi uitat ce-aţi îndurat? Aţi uitat ce greu o duceam în 90?! Aţi uitat când mâncaţi margarină cu sare? Credeţi că bunăstarea voastră din faţa ecranelor miraculoase şi a huburilor porno o să ţină pentru totdeauna?!
Treziţi-vă că suntem jalnici rău de tot!

Uneori am senzaţia că televiziunea din România este la fel de controlată ca şi cea din SUA. În Franţa oamenii ăia se agită să schimbe ceva, să prevină ceva, să se facă auziţi, să demonstreze că nu sunt o forţă neglijabilă, o masă de sclavi îndobitociţi cu televizorul, iar la noi pe toate posturile se discută despre deşteptul de Crin Antonescu!!!
Mai crede cineva că în Romînia există partide? Mai există liberali, democraţi, socialişti în România?! Cui îi pasă cine vine la conducerea PNL când lumea se face praf?!

În ritmul ăsta 1984 nu e deloc departe de Romănia. Suntem clar un public ţintă perfect.

Surse foto: BBC News

Iată că a venit ziua pe care recunosc că o aşteptam de mult: ziua cu primul meu articol publicat într-o revistă
Astă vară am participat la cel mai frumos curs din viaţa mea, cursul de jurnalism narativ ţinut de Cristi Lupşa la CJI.
Am citit zeci de poveşti incredibile, mi-am spus că ar fi minunat dacă aş putea scrie şi eu vreodata ceva măcar pe jumătate de bun, am reuşit să scot la lumină un eseu personal, am înţeles că într-o proporţie foarte mare e vorba de meşteşug, de tehnică, de persevernţă şi nu de talent. Nu prea am crezut însă cu adevărat că pot şi eu.

Apoi am avut PRIVILEGIUL de a participa în iarnă la modulul pentru avansaţi al aceluiaşi curs. Am învăţat şi mai multe, citind, ascultându-i pe ceilalţi colegi şi fiind înconjurată în permanenţă de o pasiune enormă pentru spus poveşti.
Atunci am încercat pentru prima oară să spun povestea altcuiva(fără să o inventez)

M-am entuziasmat la început ca un copil. M-am înarmat cu carioci, mi-am făcut scheme, mi-am lustruit reportofonul de zeci de ori, mi-am cumpărat carneţele şi pixuri noi, am făcut liste cu toţi oamenii pe care aveam de gând să-i intervievez...şi cu mari emoţii am pornit.
Sentimentul pe care l-am avut discutând cu şi observându-mi personajul a fost al naibii de plăcut. Mă simţeam atât de bine ascultându-i povestea, punând cele mai stupide întrebări fără teama de a fi judecată. M-a ţinut ceva entuziasmul.

Când m-am aşezat să scriu primele rânduri am trăit o dramă:)) Scriam şi-mi dădeam seama că n-am înţeles nimic, că nu ştiu ce poveste vreau să spun, că nu ştiu ce vreau să transmit şi că nu vor exista oameni interesaţi de subiect.
Au fost foarte multe momente în care am vrut să renunţ. Cursurile m-au ajutat să mă abţin. Pe drum a intervenit şi ambiţia de a duce articolul la bun sfârşit ,cu orice preţ, măcar pentru exerciţiu.
Înainte de Crăciun mă aflam pe la draftul 3. Era monstruos. Încâlcit. Tărăgănat. Fără substanţă. Luuuuung.
Am plecat în vacanţă sperând că despărţindu-mă de text îl voi vedea mai bine la întoarcere.
Stăteam lungită la soare şi mă trezeam gândindu-mă numai la povestea care mă aştepta dezlânată într-un fişier.
Cred că mi-am înnebunit familia şi prietenii vorbind într-una despre acelaşi lucru...

M-am întors şi m-am pus serios pe tăiat la sugestia lui Cristi. Până la urmă a ieşit "un ceva" şi i-am spus "Să zbor sau să cad".
Ştiu că povestea pe care am spus-o a fost despre pasiune, perseverenţă şi eşec.
Nu ştiu cât de bine mi-a ieşit dar recunosc că sunt mulţumită că a ieşit punct.
Şi mai ştiu că dacă mi-ar cădea brusc în cap un sac cu răbdare şi perseverenţă aş putea spune şi alte poveşti, poate mai bine.

Povestea băiatului care îşi doreşte cu orice preţ să zboare se găseşte în numărul de martie al revistei Pilot Magazin.

Ori am înnebunit eu, ori din ce în ce mai mulţi oameni sunt tot mai ciudaţi. Am senzaţia asta din ce în ce mai des.
Nu vi se pare că oamenii nu mai au răbdare să se asculte unii pe alţii?
Nu vi se pare că parcă fiecare zi este o competiţie de tipul "cine povesteşte cele mai multe lucruri despre el şi îi ignoră pe ceilalţi, câştigă"?
Oameni de toate vârstele ţin să se impună, să domine conversaţii şi să se audă vorbind.
Nimeni nu pare să mai fie interesat de ce fac ceilalţi.
Toţi oamenii de care mă lovesc par să aştepte nerăbdători ca interlocutorii lor să-şi termine propoziţiile pentru a orienta conversaţia către ei. Asta în cazurile fericite în care aşteaptă.
Toată lumea parcă vrea să fie number uan. Acum câţiva ani mai întâlneai oameni timizi, retraşi, precauţi, politicoşi.
Acum am senzaţia că şi timizii s-au hotărât să nu mai stea în umbră şi încearcă să iasă din zonele lor de confort, ignorându-i pe ceilalţi şi ascultându-se pe sine cu orice preţ.

Acum nu că aş deplânge eu dispariţia frustraţilor, timizilor, timoraţilor ş.a.m.d. dar nu vi se pare puţin ciudat că oamenii au început să se iubească, să se placă, sau cel puţin toată lumea încearcă să demonstreze cât de bine se înţelege cu sine?!
Eu una am observat un "trend" al ideii conform căreia nu există oameni mai buni ca tine.

Nu ne mai bucurăm de reuşitele celor din jurul nostru. Îi felicităm politicos, zâmbim, ne trec fiori şi ne ofticăm în sinea noastră şi apoi ne apucăm să povestim o situaţie în care şi noi am avut succes, ca să nu care cumva să rămânem mai prejos.

Ne transformăm într-o lume de colerici şi parcă e trist.

Sursa foto: http://romoflorin.wordpress.com

Am văzut la Nihasa o leapşă super haioasă şi nu m-am putut abţine aşa că am furat-o.
Lucrurile stau în felul următor:

1. Intri pe wikipedia şi click random. Numele primului articol pe care îl vei obţine va fi numele formaţiei tale.
2. Intră pe random quotations şi ultimele pastru sau cinci cuvinte ale ultimului citat de pe pagină vor reprezenta numele albumului formaţiei tale.
3. Intră pe Flicker şi click explore the last seven days. Cea de-a treia fotografie de pe pagină va reprezenta coperta albumului tău.
4. Foloseşte photoshop sau alt progrămel pentru a amesteca ingredientele de mai sus şi postează ce-a ieşit

Formaţia mea se numeşte Creole şi primul său album poartă numele "Up to real money" :)))
Dupa nume formaţia asta a mea e prea indie pentru gustul meu dar cred că albumul s-ar vinde datorită imaginii bestiale.

Dau leapşa mai departe cui are chef să intre în joc. De exemplu Ioana, Andreea Mitan, Simona, Dora, Insidecomedy

Ieri am venit de la facultate(!!!da, am început să mă duc la facultate pentru că am parte de un semestru cu prezenţa excesiv de obligatorie), înfometată la maxim. Nu ştiu dacă mi se trăgea de la cursuri sau de la zeama cu care îmi amăgisem burta la cantină, dar cert e că mă aflam în starea aia de rău crunt, condimentată cu ameţeală şi steluţe albe.

Când mă apucă stările astea abia sunt în stare să mă mai mişc darămite să gătesc ceva aşa că m-am hotărât să comand ceva de mâncare.
Ce e cel mai enervant la răul de foame este că atingi la un moment dat un prag la care nici nu îţi mai e poftă de nimic şi abia dacă mai judeci.
M-am întins în pat şi fixam tavanul aşteptând să cadă de-acolo o bucată de mâncare. În timp ce zăceam aşa mi-am amintit că am mai trecut recent printr-o stare de genul ăsta şi că m-au salvat nişte paste cu ciuperci şi şuncă.
Cum nu prea mai aveam timp de alternative căci riscam să mă sting de inaniţie am ales să comand de la salvatorii mei din trecut: La Trattoria di Venezia.

Îmi plouă şi acum în gură când îmi amintesc de aburinda porţie de Tortellini al forno. Erau geniale! Cu mozzarella din belşug, cu un sos de roşii excepţional...Aaaah!!!
Dacă vă surprinde într-o zi foamea, încercaţi-i cu încredere! Eu am mai gustat ieri şi Penne siciliene al forno şi am fost taaaare mulţumită.
Pizza nu am comandat de la ei, rămân fidelă celor de la Cuptorul cu lemne. Pastele în schimb sunt mult mai bune decât la Cuptor.

După calculele mele mai am vreo 90 de minute până când mă va răzbi foamea aia mare. Deja simt că mă roade puţin dar mă abţin să dau comandă pentru că astăzi vreau să fac cartofi gratinaţi şi piept de pui.
Şi pentru că tot e Dragobetele astăzi, dacă vreţi să vă răsfăţaţi iubitul/iubita cu ceva dulce incredibil de bun, vă recomand din toată inima cofetăria Agapitos. Din punctul meu de vedere e cea mai bună cofetărie din Bucureşti. Are mai multe sedii, eu l-am nimerit pe cel din spatele Teatrului Naţional.
Au un tort mic în formă de inimioară, glasat, uşor şi răcoros ca îngheţata...MMM!

Acesta nu a fost un post plătit ci o însemnare motorizată de foame:P

Dragobete fericit!

Moment publicitar
(Sunet de tobe etc.)

După lupte seculare am dat drumul noului meu proiect www.zapacita.ro
De-acum înainte voi publica acolo toate poveştile pe care le scriu la revista Lilliput(povesti pe care le puteti asculta si la radio Itsy Bitsy de la ora 21:00).
Am primit un microfon nou aşa că o să înregistrez cât mai multe poveşti, cât mai frumos posibil.
Am în plan o mulţime de concursuri şi jocuri pentru viitorii mei cititori. Momentan le ţin la păstrare dar pe măsură ce lucrurile vor începe să se mişte am să deschid cutia cu surprize şi premii.

Dacă aveţi copii prin preajmă voi aprecia foarte mult dacă le veţi face cunoştiinţă cu "Poveştile Zăpăcitei".
De asemenea, voi publica toate poveştile sau desenele copilaşilor talentaţi...pe care sper să le primesc la adresa povesti@zapacita.ro

Pentru sugestii, propuneri, reclamaţii vă aştept la aceeaşi adresă de mail.
Când o să reuşesc să-mi meşteresc un banner o să-l vedeţi apărând şi pe aici.

Vă mulţumesc pentru atenţie

63 de cuvinte

Speedtest