Înainte sa ma lupt cu sustinerea lucrarii de licenta am fugit câteva zile în Fagaras. Initial stabilisem ca facem Piatra Craiului si apoi trecem în Fagaras. Era stupid, nu am fi avut timp. Ne-am hotarât sa facem măcar toata creasta Fagarasilor.
Vremea a avut mare boala pe noi, astfel ca în prima noapte am campat la Bâlea unde ne-a plouaaaaat toata noaptea. Cortul a supravietuit demn potopului.
A doua zi, amortiti si lenesi am pornit spre Negoiu. Vremea s-a mai îmbunat si ne-am bucurat de soare pâna la refugiul si lacul Caltun. Acolo vântul s-a hotarât sa ne ia pe sus asa ca ne-am bagat în refugiu si ne-am pus pe desfacut conserve.
Spre seară am pândit caprele negre care ţopaiau zălude printre bolovani provocând alunecari masive si reusind sa supravietuiasca de fiecare data.

În refugiul minuscul cineva îsi instalase un cort. Pe funia care străbătea conserva- adăpost am numarat vreo 15 perechi de şosete si ne-am îngrozit la gândul că nu vom avea unde sa dormim. Spre seara a aparut un ceh simpatic, si-a strâns sosetele, a filmat câteva cadre cu caprele si apusul de soare si pe la nici 8 s-a bagat la somn.
Cehul bărbos şi cu ochi albastri ne-a povestit că face un documentar despre munţii Carpati. Vara asta filma Fagarasii si vara urmatoare avea de gând sa se mute în Retezat. Se cam temea de ursi dar se bucura de fiecare capră sau marmota pe care le putea imortaliza.

Pe la 8 dimineaţa am pornit spre Negoiu, am trecut peste un ditamai ghetarul, am ocolit "strunga dracului" (spre dezamagirea mea) si am luat-o pe cea a "doamnei". Ce-i drept, ceaţa era deja groasa rau, ploua marunt si probabil ar fi fost periculos să o luam pe acolo. Totusi nu mă las, trebuie sa ajung eu o data si pe partea aia.
La 11 am fost la 2535 m şi n-am văzut nimic; doar ceaţă lăptoasă şi rece. Sentimentul de vârf a fost însă unic.Ne-am întors la Călţun şi am dat peste o mulţime de oameni hotărâţi să se adăpostească de ploaie acolo. Se întunecase rău de tot, ploaia era din ce în ce mai violentă, vântul nu mai zic.
Grupul nostru cam decisese să mai stăm o noapte la Călţun, ar fi fost prea periculos să plecăm pe ploaia aia. Eu protestam pentru că nu mai aveam la noi nimic( mâncare, tutun, băutură). Cum s-a potolit puţin ploaia i-am convins să ne întoarcem la Bâlea. Nici n-am urcat bine prima culme că s-a pornit un vânt şi mai abitir, ploaia ne pleznea cu putere şi nu mai vedeam nici măcar la 1 metru. N-am să mă mai bag niciodată în seamă cu insistenţe din astea stupide. În câteva minute s-a pornit şi grindina. Treceam peste cărări mai înguste ca un bocanc şi vântul mă lipea de muntele din stânga. Când ajungeam la porţiunile de creastă flancate de prăpăstii uriaşe, treceam aproape târâş pentru că vântul nu mă lăsa să stau în picioare.
Soarele a ieşit abia când am trecut de toate lanţurile şi porţiunile mai dificile. Aveam hainele ude şi telefonul îmbibat cu apă(mi-l uitasem în buzunar la geaca de ploaie:D)

Am fost aşa de muraţi că nici n-am mai pus cortul la Bâlea, ne-am băgat direct la refugiul Salvamont(25 de lei pe noapte), am băut ceai şi supe şi ne-am moleşit în sala de mese. Nimeni nu mai avea chef de Moldoveanu(cât îmi doream să ajung şi eu la trei paşi de moarte...) aşa că a doua zi ne-am întors pe la casele noastre. La vară însă nu mă las până nu facem Făgăraşii complet, sunt nişte munţi muuuuult mai speciali decât Bucegii.