Nu stiu daca noua casa ma va inspira sa scriu mai des. Cert e ca incerc.
Ma gasiti asadar aici
tot Zapacita, tot despre munte, mare, carti, concerte, teatru si alte aiureli; mai nou si despre biciclit; nu despre bere- poate o sa va povestesc si cum am renuntat la licoarea magica.
Va astept cu comentarii in dar de casa noua

Nu vreau sa las blogul sa moara:)) Ii prelungesc agonia...
Recunosc ca nu prea ma mai atrage nimic inspre coltul asta de net. Nu cred ca e twitterul de vina. Nu abuzez de ciripit. Nu cred ca e nici facebook-ul pentru ca acolo prefer sa citesc ce zic tot felul de oameni interesanti si rar mai contribui si eu cu ceva.
De multe ori ma surprind gandindu-ma "asta ar merge pe blog" sau "sa nu uit sa povestesc asta". Si totusi nu mai scriu.
Posibil sa fie vina dragului meu blog cu povesti pentru copii care in curand implineste un an- exact perioada de cand chiulesc de pe aici.
Cand dau peste cate un blog bine scris parca ma mananca degetele sa ma reapuc. Ieri i-am facut blog unei prietene si a fost tare placut sentimentul ala de inceput. Poate daca m-as muta in casa noua as fi mai motivata sa reiau zapacelile personale. Ablog-ul asta nu a evoluat deloc si-l gasesc din ce in ce mai primitiv. Pentru un om care e dependent de uleiuri parfumate si tot felul de briz-brizuri care il ajuta sa intre in starea necesara pentru a scrie...cred ca e destul de important sa se mute sau sa-si renoveze cocioaba daca observa ca pierde prea multe nopti in oras si uita sa mai vina acasa.

Pentru ca postul asta sa nu fie complet inutil ii voi raspunde Oanei la leapsa:
Iata trei lucruri pe carear fi bine sa le stii despre mine inainte de a ma invita la o cafea:
1. Fumez. Mult. Nu pot sa ma bucur de cafea sau ceai fara sa fumez si nu-mi place sa inghet in fata unei cafenele de nefumatori.
2. Cafeaua e prilej de sporovaiala pentru mine. Daca nu esti comunicativ(a) o sa ma apuc sa vorbesc. Mult. Despre Iris, povesti pentru copii, carti, trasee montane . O sa ma simt prost ca vorbesc atat asa ca daca nu ai nimic sa-mi spui sau nu esti interesat(a) de ce-mi trece prin cap, de ce m-ai invitat la o cafea?
3. Reactionez imprevizibil si in general urat daca spui ceva nepotrivit in legatura cu Iris sau Cristi Minculescu . Daca nu iti plac Iris si nu ai chef de predici interminabile...renunta la subiectul asta.
Bonus: Imi place cafeaua cu scortisoara dar nu o refuz nici pe cea cu menta. Nu-mi plac locurile de fite. Mi-e rau de la esspresso-ul pe care trebuie sa il bei cu sticla de apa langa tine. Nu-mi place cafeaua ca o criza de sciatica. Imi place cafeaua care ma mangaie si imi provoaca atat de multa placere incat ma convinge ca merita sa fiu in priza.

Pe măsură ce se apropia ziua de 8 octombrie aveam emoţii din ce în ce mai mari. Îmi imaginam că va fi un show special, îmi imaginam că încărcătura emoţională va fi una mai mare decât doza frecventă de la concertele Iris, nu-mi închipuiam însă nici pe sfert din ce a fost acolo.
Am ajuns la 18:30 în sala Polivalentă. Primul rând era deja ocupat de oameni veniţi din toată ţara. M-am lipit în al doilea rând, pe centru şi am aşteptat înfrigurată.
Pe la 19:40 luminile s-au stins şi a început nebunia. Mă simţeam exact ca într-un montagne russe , la momentul când maşinuţa urcă încet dar sigur şi toată lumea ţipă pentru că anticipează valul de adrenalină ce va urma.


În timpul intro-ului am simţit curgând prin mine toţi cei 11 ani de când îi iubesc pe Iris. În timpul concertului i-am iubit şi m-am convins încă o dată că-i voi iubi pentru totdeauna.
Spectacolul de la Polivalentă a fost exact aşa cum trebuie să fie un show Iris. A fost un show al învingătorilor, a fost un spectacol pe măsura formaţiei, a fost tot ce îşi putea dori publicul de la ei: veselie, forţă, chef de cântat, piese vechi, piese noi, lumini, flăcări.

Iris au oferit fiecărui om din public exact ce avea nevoie. Copiii au rămas cu gurile căscate şi au fost fascinaţi de forţa spectacolului şi de reacţia publicului. Corporatiştii au evadat din lumea de sticlă în care sunt forţaţi să se defăşoare de obicei şi s-au unit natural cu pletele transpirate a mii de fani. Mama mi-a mărturist că în unele clipe simţea că s-a întors în timp. Cei mai în vârstă au putut vedea un show complet format atât din suflul vechi cât şi din cel mai recent- ambele la fel de electrice. Cârcotaşii au primit glasul puternic a aproape 8000 de oameni care şi-au cântat şi şi-au strigat iubirea fără reţineri.
Cei plecaţi prea devreme şi prea dureros dintre noi( Florian Pittiş, Laursa Stoica, Michael Jackson, John Lennon, Kurt Cobain, Anda Călugăreanu, Teo Peter, Adrian Pintea, Gil Dobrică, Freddy Mercury...) au primit omagiul formaţiei în timpul piesei "Vis pierdut". S-a plâns mult, s-a aplaudat şi s-a cântat superb.

Cu toţii am primit dăruire şi iubire, ba chiar şi mulţumiri din partea Irişilor. Voi vă jerfiţi sănătatea pentru fani şi tot voi simplu, natural, ne mulţumiţi că v-am fost alături în momentele dificile? Cum am fi putut să nu fim alături de Iris? Cum am fi putut să nu aşteptăm renaşterea cu sufletele la gură? Nu voi ne-aţi dat puterea şi speranţa "de a fi împreună mereu"?


Datorită formaţiei Iris pot să spun că există suflete pereche: mii de suflete pereche cu sufletul formaţiei Iris. Aseara am fost 8000 de suflete predesitinate Lor.
"Iris aterna" nu e o figură de stil ci o certitudine.



Din păcate nici cuvintele, nici aparatele foto nu pot reda magnetismul serii de ieri. Cei care aţi ratat concertul de neratat vă veţi putea bucura totuşi de el pe un viitor DVD. Până la apariţia celui de-al doilea dvd al celei mai iubite formaţii din România vă puteţi delecta cu discografia Iris relansată şi nu uitaţi de viitoarele concerte din luna decembrie de la Teatrul Naţional.

Tag-uri Technorati: iris, polivalenta, concert senzational, speranta, maxima, aterena, trenul fara nas, calatorul, vis pierdut, cristi minculescu, relansare discografie, 8000 de fani

Mă pregăteam să-mi fac un ceai verde şi să-l savurez citind articolul Georgianei Ilie din Tabu de luna asta. Înainte să-mi încep bucăţica de relax pe ziua de azi mi-am amintit să-mi verific cutia poştală.
Se pare că hardughia ruginită prinsă de gardul meu negru mai nou nu adăposteşte doar facturi, pliante de la hypermarketuri numai bune de pus cu nisip în tăviţa motanului meu(Mulţumesc Cora, Brico, Auchan, etc), scrisori de la cititorii poveştilor zăpăcite şi alte lucruri livrate de Poşta Română.
Astăzi cutia minune mi-a oferit un plic alb, netimbrat, nesemnat în care, spre oroarea mea, am găsit două broşurici de culoarea hârtiei igienice ieftine. Iată titlurile lor: "Discursurile susţinute de primul-ministru Emil Boc cu ocazia angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pentru legile privind reforma statului" şi "Discursul Preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului"- ambele numără câte 16 pagini.

Din păcate formatul discursurilor iluştrilor mai sus menţionaţi nu se potriveşte deloc cu dimensiunile tăviţei motanului meu blănos. Păcat, mi-ar fi plăcut să-l văd săpând şi împroşcând pe textul "În aceşti cinci ani presa a avut atâta libertate cât a dorit să îşi ia. A avut libertatea să critice neîngrădit orice persoană aflată în funcţii publice, de la Preşedintele României până la premier, miniştrii şi parlamentari"

Oare nu mi-era suficient că oriunde mă uit îi văd pe dumnealor dansând în hore, hăhăind şi petrecând sau dând ordonanţe de urgenţă fără număr, plănuind să "reinventeze" Parlamentul, bătându-şi joc ş.a.m.d. ?!

Ce mai lipseşte?! Scrisori parfumate de la Elena Udrea?! Borduri cu autograf de la Videanu?!

Aşteptând ora 3 şi o dată cu dânsa rezultatele admiterii la master, am citit la Gazutza de un concurs cu premii tentante.

Vara asta am fost aproape hotărâtă să investesc într-un laptop. M-am hotărât totuşi să investesc în plimbări şi să arunc din când în când banii în internet cafe-ul de la White Horse- nu suficient de des pentru a profita de toate oportunităţile ce-mi bombardau căsuţa de mail. Un laptop ar fi fost bun la cortul omului. Între timp banii s-au dus aşa că...nu-mi strică să particip şi eu la concursul celor de la Bani Pe Post pentru că oferă ca premiu un laptop ASUS Eee 1002HA în valoare de 1.670 RON.

Participaţi şi voi dacă vă tentează. Concursul e deschis până pe 23 octombrie 2009 . Câştigătorul va fi ales printr-un mecanism caraghios pe care-l puteţi descoperi pe pagina cu regulamentul.

METALHEAD

A venit toamna, ne aşteaptă o mulţime de concerte. Îmi încerc şi eu norocul cu niscaiva(am făcut o obsesie pentru arhaismul ăsta?!) concursuri de la Metalhead...

Înainte sa ma lupt cu sustinerea lucrarii de licenta am fugit câteva zile în Fagaras. Initial stabilisem ca facem Piatra Craiului si apoi trecem în Fagaras. Era stupid, nu am fi avut timp. Ne-am hotarât sa facem măcar toata creasta Fagarasilor.
Vremea a avut mare boala pe noi, astfel ca în prima noapte am campat la Bâlea unde ne-a plouaaaaat toata noaptea. Cortul a supravietuit demn potopului.
A doua zi, amortiti si lenesi am pornit spre Negoiu. Vremea s-a mai îmbunat si ne-am bucurat de soare pâna la refugiul si lacul Caltun. Acolo vântul s-a hotarât sa ne ia pe sus asa ca ne-am bagat în refugiu si ne-am pus pe desfacut conserve.
Spre seară am pândit caprele negre care ţopaiau zălude printre bolovani provocând alunecari masive si reusind sa supravietuiasca de fiecare data.

În refugiul minuscul cineva îsi instalase un cort. Pe funia care străbătea conserva- adăpost am numarat vreo 15 perechi de şosete si ne-am îngrozit la gândul că nu vom avea unde sa dormim. Spre seara a aparut un ceh simpatic, si-a strâns sosetele, a filmat câteva cadre cu caprele si apusul de soare si pe la nici 8 s-a bagat la somn.
Cehul bărbos şi cu ochi albastri ne-a povestit că face un documentar despre munţii Carpati. Vara asta filma Fagarasii si vara urmatoare avea de gând sa se mute în Retezat. Se cam temea de ursi dar se bucura de fiecare capră sau marmota pe care le putea imortaliza.

Pe la 8 dimineaţa am pornit spre Negoiu, am trecut peste un ditamai ghetarul, am ocolit "strunga dracului" (spre dezamagirea mea) si am luat-o pe cea a "doamnei". Ce-i drept, ceaţa era deja groasa rau, ploua marunt si probabil ar fi fost periculos să o luam pe acolo. Totusi nu mă las, trebuie sa ajung eu o data si pe partea aia.
La 11 am fost la 2535 m şi n-am văzut nimic; doar ceaţă lăptoasă şi rece. Sentimentul de vârf a fost însă unic.Ne-am întors la Călţun şi am dat peste o mulţime de oameni hotărâţi să se adăpostească de ploaie acolo. Se întunecase rău de tot, ploaia era din ce în ce mai violentă, vântul nu mai zic.
Grupul nostru cam decisese să mai stăm o noapte la Călţun, ar fi fost prea periculos să plecăm pe ploaia aia. Eu protestam pentru că nu mai aveam la noi nimic( mâncare, tutun, băutură). Cum s-a potolit puţin ploaia i-am convins să ne întoarcem la Bâlea. Nici n-am urcat bine prima culme că s-a pornit un vânt şi mai abitir, ploaia ne pleznea cu putere şi nu mai vedeam nici măcar la 1 metru. N-am să mă mai bag niciodată în seamă cu insistenţe din astea stupide. În câteva minute s-a pornit şi grindina. Treceam peste cărări mai înguste ca un bocanc şi vântul mă lipea de muntele din stânga. Când ajungeam la porţiunile de creastă flancate de prăpăstii uriaşe, treceam aproape târâş pentru că vântul nu mă lăsa să stau în picioare.
Soarele a ieşit abia când am trecut de toate lanţurile şi porţiunile mai dificile. Aveam hainele ude şi telefonul îmbibat cu apă(mi-l uitasem în buzunar la geaca de ploaie:D)

Am fost aşa de muraţi că nici n-am mai pus cortul la Bâlea, ne-am băgat direct la refugiul Salvamont(25 de lei pe noapte), am băut ceai şi supe şi ne-am moleşit în sala de mese. Nimeni nu mai avea chef de Moldoveanu(cât îmi doream să ajung şi eu la trei paşi de moarte...) aşa că a doua zi ne-am întors pe la casele noastre. La vară însă nu mă las până nu facem Făgăraşii complet, sunt nişte munţi muuuuult mai speciali decât Bucegii.

Astăzi aş fi vrut să fiu la Stuffstock în Vamă dar finanţele s-au împotrivit şi am decis să mă bucur de Guano Apes în Bucureşti. Sandra m-a fascinat încă de când eram în generală(adica de pe vremea Proud like a god) aşa că mă aştept ca diseară în Parcul Izvor să fie nebunie. Mi-aş fi dorit totuşi să mai sar de câteva ori în mare înainte de venirea toamnei...poate săptămâna viitoare când se va goli aproape de tot.

În mod bizar (faţă de alţi ani), în Vamă sfârşitul de sezon se simţea ameninţător încă de săptămâna trecută. Grupul de oameni dansatori de la Stuff se înjumătăţise(şi nu, nu era de la playlist-ul neschimbat de ani buni), emochiţii cu cheta fugiseră înapoi la casele lor să-şi linieze caietele şi să măture frunzele uscate, fetele cu promoţii la ţigări se împuţinaseră îngrijorător astfel că ţi-era din ce în ce mai greu să cumperi 2 pachete la preţ de 1, băieţii veseli care mâncau de pe mesele de la Roata dispăruseră pentru că autoservirea era din ce în ce mai goală şi resturile tot mai puţine, patronii de terase strigau după tine pe stradă îmbiindu-te cu aceleaşi preţuri prea mari de cu două luni în urmă, noaptea nu mai vedeai gagici cu picioare bronzate ci nişte mogâldeţe în blugi şi polare dârdâind apăsat şi stingându-şi frigul cu Unirea, doar-doar le-o veni cheful de dansat şi s-or încinge. Marea parcă se curăţase dinadins de algele şi spumele albe scârboase care au cam populat-o toată vara. Valurile erau din ce în ce mai mari şi mai bune de joacă, banii tot mai puţini, focurile de pe plajă silfide, căţeluşii simpatici din iulie transformaţi în ditamai dulăii, stelele căzătoare invizibile.

Am plecat spre Târgu Mureş sâmbătă la 7:30. Ne-am lovit de călduri sinistre, de centura Ploieştiului blocată şi de porţiunea Breaza- Buşteni paralizată. Am ajuns în Târgu Mureş pe la patru fără un sfert, mi-am turnat nişte apă minerală în cap să mă răcoresc şi am alergat direct către Peninsula, direct către primul rând.

N-am să încerc să vă descriu sentimentele care mă încercau pentru că ar fi inutil. Pot doar să vă spun că cele aproximativ trei ore în care i-am aşteptat pe Iris sâmbătă au fost mai intense decât coada pentru primul meu autograf- eveniment care se petrecea în Costineşti în urma cu 11 ani fără o lună şi o zi.

M-am aşezat lipită de gardurile primului rând şi am fumat uitându-mă spre scenă, rememorând concerte,albume, autografe şi fotografii. Deşi vensiem la Peninsula cu gândul să mă întâlnesc cu o mulţime de oameni, am uitat complet. Noroc cu membrii forumului Iris care m-au recunoscut şi m-au strigat(Mulţumeeeesc).
Când OCS s-au dat în sfârşit jos de pe scenă(îmi părea rău că nu fac eforturi pentru a mă distra alături de restul peninsularilor dar îmi era imposibil să mă detaşez de ce urma să se întâmple; am reuşit să zâmbesc doar la "o să mă pun în cap") şi băieţii au început să facă probe de sunet m-a cuprins răceala aia pe care n-am mai simţit-o de când am scăpat de profa de matematică din liceu.

Simţeam că o să-mi explodeze ochii, atât de concentrată mă uitam pe după boxele uriaşe încercând să-l zăresc pe Cristi pentru prima oară după şase luni de frică, furie, certuri cu internauţii şi sute de comentarii pe site-urile obiectivelor ziare din România.

Concertul a început cu un intro bestial la care băieţii au lucrat cât timp Cristi a fost plecat. Forţa tobelor lui Nelu, drama clapelor, nebunia chitării şi a bassului, astea şase luni de absenţă, au făcut ca intrarea lui Cristi Minculescu în scenă să fie cea mai mişto pe care am văzut-o în viaţa mea. Jur că am ţipat şi am avut stomacul mai în gât decât la panta cea mai mare din Dragon Khan(cel mai tare roller coaster din Europa).


Părea cu cel puţin zece ani mai tânăr, cu adidaşii incredibil de albi, vesel şi pregătit pentru ţiptele ascuţite, pentru explozia mulţimii, pentru primirea excepţională. Nu am să uit niciodată acel "Bună seara prieteni".
Au început cu "Pământul-l cuprind"(adevărul au pocit numele piesei, asta e), pe bună dreptate. În seara aia "lumea toată" a fost întradevăr a lor şi cu fiecare vers am simţit şi eu acelaşi lucru.

Publicul a fost exemplar. S-a cântat tare şi cu emoţie la fiecare piesă, parcă mai tare ca la Aniversare. Baby, Eu şi cu tine, Lady in black, Iris Aeterna, Maxima, PE APE, Somn bizar, Vino iar, Ingerii goi, Strada ta, Floare de Iris- toate au fost cantate intr-un glas de public.


Micul Flavian a fost prezent pe baricade, pregătit cu flori, cu tricoul cu Lună Plină care deja nu-i mai e atât de mare şi cu ochii lui imenşi.

Concertul s-a încheiat cu mult aşteptata "Floare de Iris", piesă care demonstrează încă o dată forţa, curajul şi dedicarea acestor oameni care întradevăr "soare, vânt, ninsori sau ploi, suntem IRIS pentru voi".

Băieţii şi-au luat la revedere în acordurile piesei Queen "We are the champions". Adevărul pur. Au renăscut şi lumea e a lor.


După ce s-au potolit ţipetele şi nebunia, după ce cei mai iubiţi oameni din România au părăsit scena, n-am mai putut să vorbesc. Eram iar neom ca la început. Îmi tremurau picioarele, mă durea gâtul de la atâta urlat şi cred că aveam ochii cât farfuriile de ciorbă. Ne-am aşezat pe iarbă şi am aşteptat să le vedem maşina plecând. Cristi zâmbea, făcea cu mâna, era din nou el.

Nu obişnuiesc să folosesc astfel de vorbe dar... E UN MIRACOL. Toate elementele care au contribuit la revenirea asta spectaculoasă au format un miracol.

În toamnă întreaga discografie Iris va fi relansată. Aşa că dragilor posesori de viniluri sau dragilor care nu aţi ascultat primele albume Iris(alte miracole!), în curând veţi avea ocazia să vă desăvârşiţi colecţiile sau pur şi simplu să fiţi uimiţi.
Tot în toamnă, pe 8 octombrie la Sala Polivalentă va avea loc un super concert Iris.
În 2010 băieţii vor lansa un nou album despre care Nelu susţine că va conţine piese în forţă.

Plutesc de fericire că pot posta din nou la categoria "concerte" vorbind despre Iris. Nu m-am îndoit niciodată că deznodămîntul va fi unul fericit dar recunosc că nu mă aşteptam la o asemenea viteză a rezolvării şi la o asemenea forţă.
Simt fericire pură şi numai iubirea necondiţionată poate să te facă să te simţi aşa.

Va scriu cateva impresii aiuristico- incoerente de prin vacanta.

M-am distrat enorm la Portaventura, in ciuda cozilor uriase si a invidiei nemarginite indreptata catre omuletii care detineau superputerea de a nu sta insirati(data viitoare cand mai ajung in parcuri de distractii imi iau neaparat bilet d-ala destept care te scuteste de cozile infernale). M-am dat de doua ori in Dragon Khan si m-as mai fi dat de o mie de ori...
Mi-as dori o vacanta care sa ma poarte prin sute de parcuri de distractii...


Cat despre Barcelona,am parcurs-o pe jos cu indarjire. Am luat metroul doar in ultima zi cand nu mai aveam timp de pierdut pe stradutele-i fascinante(dar galbene din pacate datorita lipsei acute de wc-uri).

Recomand tuturor celor care vor sa se cazeze ieftin, aproape de o plaja imensa si deloc aglomerata, campingul 3estrellas, la vreo 12 km de oras, in localitatea Gava Mar. Au locuri de cort, bungalouri de doua-patru sau sase persoane, supermarket, restaurant, cabinet medical , piscina(maaare), palmieri, leandru si multa umbra, dusuri spatioase si foarte curate, parcari, leagane, spectacole de flamenco, seri de film in aer liber , iarba, gratare, sangria excelenta...In mijlocul sezonului turistic am platit 30 de euro pe noapte pentru un bungalou simpatic(nu de persoana).

Muzeul Cosmocaixa e genial. Muzeul de istorie a orasului te lasa masca; monumentul lui Columb si privelistea de pe Tibidabo de asemenea. In Barcelona chiar ai de toate...muzeu maritim, muzeu al eroticii, muzeu al ciocolatei, muzeu cu figuri de ceara, porturi, dealuri, teleferice, funiculare, vestigii romane, baruri misto, parcuri uriase, plaje, PISTE DE BICICLETE(bestialeeee), faleza imensa pe care sa faci jogging, papagali liberi; ca sa nu mai zic nimic de tot ce-au produs Gaudi and friends pe acolo.

Daca noaptea nu ar deveni un wc public gigant cu o veritabila vocatie de scrumiera si cos de gunoi , asta ar fi orasul in care chiar mi-ar placea sa locuiesc.

O sa revin cu cateva poze dupa ce o sa am rabdare sa ma uit la ele. Momentan sunt plina ochi de Barcelona.